Vargas Corner: mobilier handmade din lemn masiv transilvănean
Doi tineri ambițioși din Brașov s-au lansat cu doar un an în urmă în marea industrie a producătorilor de mobilă din România. Au pornit la drum împinși de un hobby, dar creează deja piese de mobilă atât de originale, încât au atras atenția redactorului Magmob.

E vorba despre Francisc și Iulia care împreună dețin atelierul Vargas Corner; produsele sunt comercializate într-un magazin din Brașov. Despre povestea lor, surse de inspirație și stilul care îi reprezintă am stat de vorbă chiar cu ei.
De ce tocmai această meserie?
Vargas Corner este un proiect de suflet, început în noiembrie 2019, mai mult ca hobby decât ca meserie. Francisc a fost mereu pasionat de obiectele de design, care să fie puse în evidență de lemnul masiv. De ce această meserie? Din cauza libertății de a crea lucruri care să-ți poarte amprenta.
Aveți studii, experiență în producerea de piese de mobilier și accesorii pentru acasă?
Credem că simțul artistic se dobândește prin multă autoeducare și muncă, precum și prin îmbunătățirea constantă a tehnicilor de lucru. Francisc are studii în domeniul Design-ului de mobilier, precum și studii de Silvicultură. Ambele specializări l-au ajutat să îmbine fericit partea creativă, conceptul din spate, cu alegerea lemnului potrivit.
Cum v-a venit ideea de a porni această afacere și cât de greu a fost?
Ideea de a începe o afacere mică cu produse de design din lemn masiv a fost spontană și s-a concentrat pe dorința noastră de a crea produse ieșite din tipare. Piesele noastre fiind de nișă, se adresează unui public destul de restrâns, deci putem afirma că nu a fost și nu este tocmai ușor nici în momentul actual. Cu toate acestea, suntem foarte optimiști și fericiți că putem face lucruri care ne aduc satisfacție.
De ce stilul minimalist – am văzut că cele mai multe dintre produsele Vargas Corner sunt create în acest stil.
Într-adevăr, majoritatea pieselor de mobilă Vargas Corner sunt create în stilul minimalist, fiind de fapt, stilul care ne inspiră cel mai mult. Ne plac simplitatea, armonia și echilibrul regăsite în stilul minimalist, scandinav. De cele mai multe ori, credem că simplitatea pune în evidență cel mai bine detaliile.
Sursa de inspirație a pieselor create până acum.
Sursa principală de inspirație pentru piesele noastre de mobilă este estetica lemnului, bazându-ne foarte mult pe desenul natural al acestuia, forma lui naturală și așa-numitele „defecte”. De asemenea, ca stil preferat este stilul minimalist, iar artiștii care ne inspiră sunt cei de la Noden.
Cât durează să produceți o piesă de mobilier?
Durata de execuție a produselor diferă în funcție de mai mulți factori, însă în medie aceasta este de 2-4 săptămâni în atelierul Vargas Corner.
Cum alegeți și de unde procurați lemnul? Unde anume aveți atelierul?
Produsele Vargas Corner sunt realizate exclusiv din lemn masiv, păstrând cu admirație orice detaliu deosebit al lemnului. „Defectele” lemnului sunt de fapt exact punctul de atracție al produsului. Prin produsele realizate punem în evidență unicitatea bucății de lemn cu care lucrăm, motiv pentru care majoritatea pieselor Vargas Corner sunt unicat.
Lemnul folosit de noi este procurat din surse proprii, de la distribuitorii de lemn sau lemn salvat de la foc, din construcții vechi.
Atelierul Vargas Corner este localizat în Brașov.
Creați și la comandă mobilier sau preferați să vindeți exclusiv creațiile proprii?
Până la momentul actual, am vândut exclusiv creațiile proprii, însă suntem deschiși și la ideea de mobilier la comandă, atâta timp cât se încadrează în stilul nostru conceptual. Produsele Vargas Corner se pot achiziționa atât de la noi, cât și dintr-un magazin din Brașov.
Planuri de viitor?
Planul nostru de viitor este să punem în evidență cât mai multe locuințe cu ajutorul pieselor de mobilier Vargas Corner.