Deconstructivismul – arhitectura haosului controlat
Dacă ați văzut, măcar navigând pe internet, construcții uimitoare prin forme nelalocul lor și prin lipsa de armonie estetică, înseamnă că știți deja cum arată stilul deconstructivist. Este un curent contra curentului, apărut în anii 1980, dar din ce în ce mai interesant pentru generația arhitecților de azi.
Deconstructivismul se referă la acel tip de construcții menite să șocheze ochiul, dar perfect funcționale. Formele haotice, marcate de o totală lipsă de armonie și continuitate (sau finalitate), se pot ivi în orice dimensiuni, așezare și direcție. Practic, vorbim de clădiri în care nu ai vrea să locuiești, dar de la care nu-ți poți lua ochii. Termenul care exprimă cel mai bine curentul deconstructivist este distorsionarea formelor, atât în aspectul exterior, cât și la interior.
Acest curent a caracterizat America și Europa anilor *80, fiind o replică la curentul constructivist al anilor *30 apărut în Rusia. Ca teoretician, îl adoptă însă pe filosoful Jacques Derrida a cărei concepție pornea de la nevoia de a demola întregul pentru o analiză a părților.
În arhitectură, deconstructivismul se bazează pe câteva trăsături aparte: lipsa armoniei și a continuității, contrastul formelor, respingerea simetriei, evitarea unghiurilor drepte, disproporționalitatea volumelor, distorsionarea elementelor. Case aparent răsturnate, pereți aparent sugrumați, forme aparent explodate – construcțiile deconstructiviste reprezintă o adevărată ghicitoare pentru cei care o privesc și se văd puși în situația de a nu înțelege firul estetic.
Printre arhitecții de mare valoare care au realizat astfel de construcții se numără Frank O. Gehry, Zaha Hadid, Peter Eisenman, Bernard Tschumi, Daniel Libeskind. Culmea este că cel mai adesea, marii arhitecți ai acestui curent nici măcar nu vor să fie asociați cu trendul deconstructivismului.
în CONTEXT
