Löyly – saună plutitoare
Pornind de la conceptul de spațiu tihnit, menit relaxării totale, Löyly reprezintă interpretarea pe care un absolvent al Universității de Artă și Design din Lausanne a dat-o tradiționalei saune finlandeze. Tânărul se numește Trolle Rudebek Haar și ne propune o saună de montat în șase ore.
Un aspect inedit care ține de creativitatea lui Haar este faptul că a gândit acest proiect un pic altfel, și anume pentru amplasare pe apă. Dotată cu o mică terasă tip ponton, Löyly devine automat un spațiu nu doar de relaxare sub efectul aburilor, dar și un spațiu destinat socializării. E drept că nu încap decât trei persoane deodată pe suprafața saunei, dar și acest lucru e în ton cu vremurile pandemice până la urmă.
Materiale
Din rațiuni practice, sauna a trebuit construită din materiale pe cât de durabile și rezistente, pe atât de ușoare. Fiind un proiect creat de un tânăr arhitect, a ținut cont și de nevoia unei construcții prietenoase cu mediul. Așadar, Haar a ales să lucreze cu lemn de brad, recuperat de la un vechi gater din Finlanda. Ca finisaj, cel mai potrivit a fost uleiul de tec, care pe de o parte protejează excelent fibra lemnoasă și pe de altă parte păstrează aspectul natural al lemnului. Micuța saună Löyly dispune de un perete integral realizat din lemn, un perete realizat din panouri de policarbonat și pereți laterali, construiți parte din lemn, parte din policarbonat. Ușile sunt de tip culisant, ușoare și silențioase, cu o mișcare de alunecare menită să valorifice suprafața destul de redusă a saunei.
La interior, Löyly este amenajată în stil minimalist, având dotările tipice unei saune de tip scandinav – o băncuță de trei locuri și un cuptor pentru obținerea aburilor. Mica terasă tip ponton ce înconjoară spațiul de saună asigură un loc ideal pentru a combina sauna cu statul la soare.
Pentru ședința foto de lansare a acestui proiect, Haar a ales lacul Geneva. Löyly poate fi amplasată pe suprafețe de ape liniștite, precum lagune, lacuri sau porturi. S-o asamblezi durează numai șase ore.