Istoria biroului de la începuturi până în contemporan
Intrat în rândul pieselor de mobilă fără de care o casă nu poate exista, biroul are o istorie interesantă, legată, evident, de latura culturală a vieții. De la simpla masă de copiat documente și manuscrise până la actualul birou multifuncționalo-minimalisto-ergonomic, această piesă a traversat istoria omenirii de-a lungul a șapte sute de ani în care fiecare modificare a fost strâns legată de evoluția culturală.
Prima mențiune a unei piese de mobilă care să se asemene biroului de azi datează din secolul al XIV-lea. Era vorba de o masă de scris, evident din lemn, folosită de scribi cel mai adesea, o masă suficient de lată și relativ subțirică, plasată pe picioare destul de înalte. Foarte des era întâlnită într-un cadru ecleziastic, acolo unde o seamă de călugări citeau și copiau manuscrise.
Odată cu apariția tiparniței, această masă de lucru și-a redus din dimensiuni și a pătruns în casele oamenilor cu un nou design: o piesă ceva mai ușoară, tot pe patru picioare, având blatul de scris acoperit de o carapace care glisa atunci când piesa nu era folosită. Treptat-treptat, biroul a fost prevăzut și cu sertare, polițe și spații de depozitare în care se păstrau instrumentele de scris – pana, cerneala, hârtia.
În secolul al XVIII-lea, biroul devenise o piesă de mobilier tare populară în rândul doamnelor care dăduseră în mania scrisorilor de tot felul. Așa că această piesă s-a adaptat cerințelor de utilizare ale sexului frumos, luând forme și dimensiuni cât mai ușoare și plăcute vederii, dar mai ales variate. Este perioada în care biroul începe să prezinte ingenioase dispozitive mecanice și o mare diversificare a aspectului și elementelor componente, căpătând denumirea de pupitru.
Tot în această perioadă apare biroul cu spațiu pentru genunchi – un model relativ masiv, dar care aduce un plus la capitolul depozitare. Blatul de lucru se sprijină pe două dulăpioare amplasate în loc de picioare, iar între ele este lăsat un loc liber în care utilizatorul să-și poate ține picioarele în mod confortabil. Acest tip de model se păstrează astăzi sub forma birourilor directoriale clasice – tot din lemn, tot impunătoare și de dimensiuni generoase.
O altă direcție în care s-a dezvoltat biroul este masa cu rol educațional, păstrându-și designul suplu, dar lățind mult suprafața de scris și pomenindu-se și cu un spațiu de depozitare a cărților amplasat chiar sub blatul propriu-zis. În a doua jumătate a secolului, Anna Breadin a conceput banca școlarului, sub forma unei mese de scris atașate în fața unui scaun cu spătar – iată un ansamblu în sine.
Secolul XX a fost secolul dezvoltării maxime a biroului, odată cu apariția unor meserii de largă popularitate ce presupuneau munca cu pixul în mână, ulterior cu computerul. Dintr-odată, lemnul ca material de mobilier nu a mai fost cea mai potrivită alegere, intrând în scenă biroul din oțel, – variante foarte rezistente la greutăți considerabile. Modular Executive Office a fost momentul culminant din istoria acestei piese, lansat de către compania americană Herman Miller, deținătoarea dreptului de autor al unui designer de produse moderniste, Gilbert Rohde.
Iar restul este deja istorie contemporană, continuând să se scrie sub ochii noștri.
în CONTEXT
