Cum să ai o bucătărie modernă
Dacă renovezi bucătăria, alege stilul modern! E actual, e practic și se definește prin câteva calități importante: organizare, simplitate, funcționalitate. Pe cât de goală pare bucătăria modernă, pe atât este de plină cu de toate.

De regulă, corpurile de mobilă ale bucătăriei moderne sunt și suspendate, și amplasate pe podea, tocmai pentru a valorifica la maximum spațiul disponibil. Se poartă ușile verticale, compacte, de sus până jos, pentru senzația de eleganță pe care o degajă. Dar odată ce deschizi ușa, ai în fața ochilor o adevărată cămară, organizată cu rafturi și sertare prevăzute la interior cu separatoare de veselă, tacâmuri și suporturi capace etc. Evident, nu se mai poartă deloc mânere la dulapuri – totul se face printr-o simplă apăsare a frontului. Ce-i drept, în felul ăsta nu mai murdărești mânerul cu cocă sau sosuri, căci poți deschide sertarul apăsând chiar cu cotul.
În bucătăria modernă, ceea ce vrei să depozitezi la vedere își găsește locul pe polițe suspendate sau integrate mobilei masive, dar trebuie să expui doar elemente inclusiv cu rol decorativ – ceramică originală, sticle de vin din anii cei mai buni, seturi de cești de porțelan. Și pentru că sunt articole de vitrină, polița pe care se află e de obicei iluminată special, printr-un spot sau benzi luminoase colorate.
Insula de bucătărie nu e doar insulă de bucătărie, ci inclusiv trebuie dotată cu un dulăpior oricât de discret, cu o poliță cu rol de bar deschis, bare metalice ca suport pentru prosopul de bucătărie sau mănuși, blat de lucru din material rezistent la acțiuni de preparare a mâncării. Adesea, insula de bucătărie trebuie să includă și o chiuvetă.
În bucătăria modernă, masa s-a cam mutat în living. Bucătăria modernă rar mai prevede o masă și scaune de sine stătătoare. Sunt integrate insulei de bucătăriei sau chiar corpurilor de depozitare, sub forma ingenioasă a unui blat rabatabil pe care îl scoți din sertar doar atunci când ai nevoie. Scaunele trebuie să aibă un design original, minimalist, adesea cu aspect de scaune de bar, ușor de folosit și pentru impresionarea musafirilor chemați la un pahar de vin. În genere, mobila este ajustabilă, extensibilă și multifuncțională.
Dacă vei face o cercetare de piață printre producătorii de bucătării în stil modern vei observa că acest gen de bucătării se fac acum sub forma literelor L sau U, cu un design cursiv, curgător și armonios, prevăzut atât cu elemente practice discrete, cât și cu elemente estetice la vedere – ca dintr-o singură bucată, o bucătărie pentru un singur perete.