MagMob este o revistă specializată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o alegere pentru casa, biroul sau grădina voastră.
Trei piese originale de la GMB Magazinul de mobilă
Cine s-a plictisit de stilul minimalist reflectat din plin de magazine de mobilă specifice, poate opta pentru alt tip de mobilier – industrial, cu piese de mobilier mai puțin obișnuite în casele românilor. Evident, stilul industrial presupune mai mult curaj în amenajare și o atmosferă tinerească.
Prețuri accesibile, piese de mobilier pline de personalitate/Magazinuldemobila.ro
Publicitate
Andreea Chiru | 23 Iulie 2019
Dar nu trebuie să fie vorba neapărat de locuințele tinerilor. Am ales trei piese de mobilier de la GMB Magazinul de mobilă care se potrivesc oricărei case în care o consolă, un bar și o bancă cu rol de depozitare sunt absolut necesare.
Consola Factory este de tip industrial prin piciorul rotund cu accesorii metalice și baza rezistentă. Dar blatul din lemn masiv a fost confecționat dintr-o bucată reciclată, ceea ce dă valoare deosebită acestei piese. Se potrivește într-un hol sau chiar într-un living, fiind o consolă cât se poate de originală.
Barul de la GMB Magazinul de mobilă are aspectul unei piese moderne, dar în același timp de nelipsit dintr-o casă completă. S-au folosit materiale de calitate, adică lemn de salcâm și cadrul este din metal vopsit. Spațiile de depozitare sunt suficiente, și mai ales discrete. Aproape că în poziție strânsă, barul nici nu-și trădează funcționalitatea, abia scaunele de tip industrial îl dau de gol.
Iată și o băncuță foarte interesantă, dar mai ales multifuncțională. Are cel puțin două compartimente care nu se văd dacă nu ridici capacul și nu glisezi ușa. Altfel, poate trece drept o bancă absolut simpatică și originală din lemn de mango reciclat. În realitate, aceasta este o bancă de tip ladă. GMB Magazinul de mobilă are showroom-ul în București, unde sunt expuse nenumărate piese de mobilier de la producători de mobilă din România și din afara țării.