Rotechim – pictură manuală pe mobilier
Cu o experiență de aproape 20 de ani în industria mobilierului din lemn masiv, Rotechim se numără printre cele mai reprezentative ateliere de mobilă pictată din Brașov. Acolo este doar showroom-ul, pentru că atelierul de lucru se află în Covasna.
Inițial Rotechim nu se ocupa cu producerea de mobilier, ci cu comercializarea materialelor pentru mobilă. După trei ani de activitate, s-au extins spre confecționarea de mobilă, dar nu una obișnuită, ci au ales stilul pitoresc al mobilei pictate. Sunt specializați și în mobilier cu aspect antichizat, ambele stiluri încadrându-se în atmosfera tipic rustică a spațiilor amenajate în zone de munte. În prezent, în atelierul Rotechim lucrează 11 angajați.
Poate acesta e și motivul pentru care Rotechim numără printre clienți chiar și persoane juridice – pensiuni și hoteluri din zona montană a Carpaților. Comenzi pentru mobilă pictată primesc și din afara țării, în special din state vest-europene.
„Executăm la comandă mobilier unicat sau serie. Mobilierul este fabricat din lemn de rășinoase, antichizat după metode proprii și pictat manual. Picturile – modele florale si peisaje – sunt concepție proprie”, se arată pe site-ul Rotechim.
Mobilierul pictat de la Rotechim se referă la toate camerele unei locuințe, de la living, la dormitoare și bucătării. La cerere, se pot executa și lucrări ceva mai speciale: pereți decorativi sau mobilier modular. Dar se păstrează semnătura: mobilierul este plin de culoare și viață.
În ce privește mobilierul de tip antic, nu e vorba numai de finisaje și pictură, ci și de design și funcționalitate, la Rotechim având posibilitatea de a comanda mobilier ca pe vremuri – paturi în stil medieval, șifoniere înalte, băncuțe rustice sub forma lăzilor de zestre.
Deschiderea către clienți este de menționat: „Toate lucrurile noastre sunt făcute din lemn și pictate de mână de oameni care fac treaba asta de o viață . Vă spunem cu drag despre ele, inclusiv prețuri, dați-ne doar un mesaj.”