logo logo

MagMob este o revistă speciali­zată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o ale­gere pentru casa, biroul sau gră­dina voastră.

Program de promovare la export

Fast Forward Editorial SRL

540322 Târgu Mureş, Str. Bistriţei nr. 9
Romania, jud. Mureş
RO 24342230 • J19/828/2008

+40-730-190077

zilahi@magazinulmobilei.ro
Publicitate

Prototip studio – de la design, la obiecte medicale

Creativii din România sunt, cu adevărat, creativi. Vă anunțăm o nouă inițiativă de sprijin în lupta contra coronavirusului covid-19. De data aceasta, un studio de design a decis să participe la fabricarea de viziere necesare echipării medicilor.

prototip_studio-5122
O nouă inițiativă de... pandemie/Prototipstudio.com
Andreea Chiru  |  26 Martie 2020

Zilele trecute am remarcat o inițiativă similară, grupul Taparo, specializat în producția de mobilă tapițată, a pornit producția de măști. De data aceasta, la o scară mai mică, Prototip Studio creează cadre 3D pentru vizierele atât de necesare protecției personalului medical. Cadrele sunt ulterior trimise unui partener colaborator, FabLab unde li se adaugă elementul de protecție din material transparent PETG. Cei de la Prototip Studio lucrează de acasă.

Pe pagina de facebook a studio-ului Prototip se dau toate detaliile: „Am transformat un colț de casă într-un mic atelier de producție. De ieri am început să printăm 3D cadre pentru viziere pe care urmează să le trimitem la FabLab unde se va adăuga partea transparenta din PETG și pe care le vor distribui mai departe în spitalele din România. În paralel lucrăm la eficientizarea unui alt model care să dureze mai puțin de produs (45 de minute per bucată) și căutăm furnizori de PETG. Dați-ne un semn dacă știți ceva ce noi nu știm!”

Despre Prototip Studio
Prototip Studio a fost înființat în anul 2013 în Cluj Napoca și dispune de o echipă formată din oameni care au studiat arhitectura și designul. Desfășoară proiecte de amenajare, în special spații publice, dar realizează și design de produs. „Abordăm o viziune interdisciplinară ce caută forma de echilibru atât prin dimensiunea spaţială cât şi temporală a obiectelor create”, se arată pe site-ul Prototip Studio.

Despre inițiativă
Vizierele nu sunt omologate, reprezentând doar un plus de protecție față de cea folosită deja de cadrele medicale. Cele realizate de Prototip Studio în colaborare cu FabLab urmează a fi distribuite gratuit.

Publicitate
Publicitate