
Evident, se întâmplă în America! Câțiva designeri de produs au decis să dea o nouă întrebuințare deșeurilor metalice rezultate după pensionarea avioanelor. Așa au început să apară în industria producătorilor de mobilă tot soiul de prototipuri extravagante, pe cât de inedite, pe atât de scumpe. Diverse componente ale avioanelor își trăiesc a doua tinerețe, transformate din elemente de confort în timpul zborului în elemente de decorare a caselor. Această modă se cheamă MotoArt.
Scaunul ejectabil F-4 a aterizat într-un bar! Nu-i rău, așa-i? A țâșnit dintr-un avion model F-4 Phantom Jet Fighter și și-a păstrat tapițeria intactă. Un retuș pe ici, altul pe colo și voila! Picioarele sunt din aluminiu, suflate în vopsea argintie, pentru prelungirea tinereții.
Sau dacă preferați un pahar de vin acasă, de ce nu? Măsuța C-130 Hercules poate fi cea mai bună companie! Baza este realizată dintr-o bucată de aripă de avion, acoperită de-un blat fin de sticlă și susținută de un picior robust de aluminiu vopsit în nuanță dramatică, masculină. Poate fi folosită și a doua zi de dimineață, pe post de măsuță de cafea.
Patul DC-10 este următoarea oprire. A aparținut unui avion de pasageri, dar acum este ideal pentru călătoriile romantice din dormitor. Diametrul generos de 215 cm asigură tot confortul a cel puțin două persoane, iar marginile supraînălțate joacă rol de baldachin SF și este disponibil cu sistem de iluminare pe interior.
Să ne clătim pe ochi, ce ziceți? Nu de alta, dar trebuie să mai admirăm ceva: chiuveta din baie! Cândva, în tinerețe, și ea își lua zborul, și să zică "mersi" că nu zace relicvă pe fundul vreunei ape. Acasă, chiuveta KC-97 este chiar ea fundul unei ape – a celei de la robinet! Ghiciți ce a fost? Parte a unei roți din față a avionului!
Deși par sosite din viitor, aceste piese de mobilier din deșeurile avioanelor sunt, de fapt, un superb mesaj de supraviețuire al trecutului – să nu-l lăsăm să moară!